Arte vizuale si abilitati practice cls III-Ars Libri

DESCRIERE

Este un suport aplicativ necesar elevilor şi cadrelor didactice, care pune în valoare aspecte specifice limbajului vizual din mai multe domenii artistice. Cartea oferă elevilor modele şi îndrumări detaliate pentru realizarea unor lucrări de pictură, desen/ grafică, modelaj, colaje cu materiale decorative din natură, textile sau refolosibile, obiecte miniaturale de vestimentaţie, bijuterii şi multe alte lucrări care valorifică şi dezvoltă simultan priceperi, deprinderi, abilităţi ale elevilor. Realizarea manuală a unor astfel de lucrări se bazează pe activităţi tip – joc şi stimulează învăţarea activă, iar lucrările realizate de elevi constituie şi elemente de evaluare continuă.
Deosebit de atractivă, prin stilul original de prezentare, cu o structură imagistică deosebit de captivantă, cartea este un îndrumător care propune personalizarea demersului didactic şi stimulează implicarea activă şi creativă, atât a elevilor, cât şi a profesorilor şi contribuie la educarea elevilor în spiritul competenţei de sensibilizare şi exprimare culturală.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0137 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.