Mindfulness pentru incepatori

Mindfulness pentru incepatori
-20%
Preț: 23,20 lei
29,00 lei (-20%)
Disponibilitate: stoc lichidat
Editura:
Anul publicării: 2009
Categoria: Psihologie

DESCRIERE

In ultimii ani, termenul mindfulness a început să fie tot mai des întâlnit în cărţile de psihologie şi de self-help. Mindfulness este starea de prezenţă, de conştientizare, de atenţie nemijlocită, acum şi aici. în acelaşi timp, este o tehnică de meditaţie. Studiile au relevat impactul său pozitiv asupra stării de sănătate, prin reducerea stresului, şi, implicit, a incidenţei bolilor provocate de acesta.

Cartea lui Jon Kabat-Zinn se adresează începătorului din fiecare. Ea poate fi privită ca o colecţie de reflecţii şi exerciţii, de deschis şi de explorat la întâmplare; ca o lectură incitantă şi înălţătoare, dacă e citită din scoarţă-n scoarţă; sau ca un set de lecţii zilnice despre practica mindfulness. Autorul ne comunică esenţa învăţăturilor sale, cum ar fi: felul în care vindecă mindfulness-ul, cele trei cauze ale suferinţei şi antidoturile lor, fixarea atenţiei asupra activităţilor zilnice, ieşirea din propria "poveste", valoarea pe care o are întoarcerea repetată asupra corpului şi a simţurilor noastre... şi multe altele.

Jon Kabat-Zinn este profesor de medicină la Universitatea din Massachusetts, unde a înfiinţat Clinia de Reducere a Stresului şi Centrul pentru Mindfulness în Medicină, îngrijirea Sănătăţii şi Societate. A studiat budismul şi zenul cu maeştri renumiţi. De asemenea, a publicat numeroase cărţi despre meditaţie şi mindfulness.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0190 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.