Cantecul culorii

Furtuna trecutului m-a izbit de Muntele Trezirii si cartea de piatra a vietii lui mi-a lamurit pasii sovaielnici, ca la inceput de drum. In acea daltuire cerul si-a cerntu pulberea adanc si a adormit o data cu noi, carora EL ne-a spus simplu, OAMENI. Am fost candva raza de soare, apoi lacrimi de stea, m-am inaltat, samanta fiind, spre cer, mi-am lasat fructele sa cada pentru toti, iar peste campia trupului omenesc s-a asternut uitarea noii vieti. Din neastampar am incoltit din nou. Din imbratisarea increderii depline m-am intamplat inca o data si peticele calde incropite altadata au cazut. In plina rana am ranit suferind si apoi am intrat in furtuna. Cantecul culorii ce-mi alina trezirea a hranit cu lumina lui incurcatele radacini ale curajului meu. Tarziu, cand Muntele Trezirii nu mai spera intr-o minune, m-am scuturat si mi-am rostit sensul. O data pentru totdeauna.

RECENZII